2017 FSB Meeting - RO from Roberto Petitpas on Vimeo


BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

marți, 30 august 2016

Romina // Mesaj de la Eu-l meu Superior, de Mike Quinsey, 12 August, 2016



Mesaj de la Eu-l meu Superior, de Mike Quinsey, 12 August, 2016


Va apropiati rapid de momentul final al diferitelor schimbari în curs. Ati asteptat cu rabdare, ca semnalele externe sa va indice ca totul începea sa se manifesteze, si ca vã va duce catre Înaltare/Ascensiune. Lucrurile se gasesc într-o faza în care totul se petrece, ca de exemplu valorizarea monedei în toate tarile. Obiectivul sau este, de a garanta ca toate interschimburile sa puna în evidenta în mod just starea si potentialul fiecaruia, pentru ca sa poata sa functioneze pe o piata care sa reprezinte un interschimb drept. Aceste permutari, vor asigura sa existe o egalitate în domeniul comercial. Vechile bariere economice vor trebui sa fie eliminate, pentru ca cu totii sa poata sa functioneze într-o piata libera. Timpul va organiza domeniile de interschimb, unde va fi necesara o ajustare.

Europa se afla la ora actuala într-o stare de convulsionare, pentru ca simte deja efectele lui Brexit. Acesta este rezultatul dorit, care va deschide calea pentru alte tari care doresc sa o urmeze, si care va pune capat planurilor lui Illuminati, de a controla Lumea. Oamenii înca nu pot vedea potentialul pozitiv, sau nu-si dau seama ca au dat un pas înainte pentru libertate. Schimbarile nu sosesc cu usurinta, însa puteti sa fiti siguri ca toate tarile vor primi orientare de acord cu karma lor. Pe masura ce barierele vor fi eliminate, oamenii se vor uni mai mult, si vor recunoaste ca Toti sunt Unu, în calea catre Lumea Noua. Totul va functiona la perfectie, si va exista belsug pentru a acoperi nevoile tuturor sufletelor, de acord cu planurile lor de viata.

Multi extraterestrii asteapta oportunitatea lor pentru a se întîlni cu voi si pentru ca sa va prezinte din nou, Familiile voastre din Spatiu. Voi ati venit cu totii de la planeta voastra, si rudele voastre au urmarit progresul vostru de îndeaproape. Voi ati acceptat proba ca sa va înaltati din nou spre Lumina, pentru a depasi separarea asociata dualitatii. Momentul a fost profitat de asemenea pentru a ajuta pe altii care erau prinsi în vibratiile joase, si putea sa fie inspirati sa se înalte deasupra lor. Pentru unii progresul poate fi lent, însa cu tot ajutorul care li se da, nu exista motive pentru ca sa înceteze sa raspunda. Unii, ca Illuminati, înca se refuza cu încapatînare, sa se întoarca la Lumina si Iubire, preferînd sa se bucure de puterea lor asupra altora.

Unii dintre voi se întreaba care este motivul vostru aici pe Pamînt, pentru ca viata pare fara sens. Sa fiti siguri ca toate experientele au valoare, si nici toate sufletele îsi termina caile lor cu o concluzie dramatica. Pîna la un anumit punct depinde de karma vostru, pentru ca la sfîrsitul ciclului totul trebuie sa fie curat. Deci, bineînteles unele suflete vor fi mai ocupate sa-si curete karma lor, în timp ce altele, vor avea foarte putin de facut. Nu va preocupati cu detaliile, însa atunci cînd vã veti înfrunta cu probele voastre, faceti-o cît mai pasiv cu putinta. Aceasta ar trebui sa fie ultima data ca treceti printr-o perioada de curatare de acest tip.

Unele suflete sau lipit mult de Mama Pamînt, si vor progresa cu ea catre Noul Pamînt. Altii, prefera sa se întoarca acasa, la planetele lor, unde vor continua sa evolueze. Viata nu se opreste niciodata, pîna cînd se atinge o stare de complecta perfectiune, reîntorcîndu-se la energia Iubirii, la frumusetea si linistea Divina. Dumnezeu, respira si inspira, si sufletele sunt trimise sa obtina mai multa experienta. Probabil ati complectat cîteva dintre aceste calatorii, însa esential sunteti mereu acelasi suflet.

Sa luati aminte ca toate experientele voastre creeaza viitorul vostru. Numai voi, puteti stabili cînd curatati karma, si daca aveti nevoie ca anumite experiente sa se întîmple. Întotdeauna obtineti în ceea ce va concentrati, deci, gînditi-va cu grija ce doriti, si nu va amestecati în problemele negative, doar daca sunteti observatori, situati într-o stare de siguranta. Mentinînd locul vostru în Lumina, sunteti un exemplu pentru altii, de ceea ce se poate obtine.

Oamenii din întreaga lume se trezesc la adevarul fiintei lor, si pe masura ce trece timpul, tot adevarul va veni la suprafata. Foarte putin este asa cum credeti ca este, prin aparenta sa externa, si ati traversat multe vieti, avînd experienta unui vis foarte diferit de adevarata voastra realitate. De fapt, ati fost reprimati si întîrziati în mod deliberat, pentru a evita sa stiti adevarul. Si mai mult înca, rar va fost permis sa traiti în timpuri pacifice, pentru ca înfruntarile v-au mentinut într-o stare de frica cu putine expectative de pace. Cu toate acestea, aceasta situatie se va schimba în curînd, atunci cînd oamenii se vor uni si vor crede în propriul lor viitor de fericire si bucurie.

Toti sunteti Fiinte suverane destinate sa se întoarca la nivelele superioare, unde ati obtinut constiinta deplina. Acesta a fost mereu destinul vostru, de cînd ciclul solar a început acum 25.600 de ani, atunci cînd ati lasat vibratiile superioare, pentru a experimenta separarea. A fost o experienta lunga si grea, însa de asemenea cu momente dulci, si ati învatat mult cu ea. Ati cîstigat dreptul de a fi Maestrii care veti fi, si va veti beneficia mult de aceste experiente în dimensiunile inferioare. Veti fi capabili sa ajutati pe altii, datorita cunoasterii voastre traita în carne proprie.

Nu are importanta cît de mult întunericul a întîrziat evolutia voastra, aceasta continua sa aiba loc în ciuda eforturilor lui, si acum sunteti destul de avansati si constienti, pentru a începe sa întelegeti adevarul existentei voastre. Recunoscînd adevaratul vostru potential, v-ati înaltat din vibratiile joase catre Lumina. Evidenta acestor schimbari este puternic indicata de progresul în noile tehnologii, care vã vor introduce într-o noua era de avansuri tehnologice. La momentul potrivit, cunoasterea lor va fi publica si vã va da posibilitatea ca progresul vostru sa dea o saritura înainte. Este un joc de asteptare care este necesar pentru a garanta ca atunci cînd va sosi momentul potrivit de a continua înainte, totul sa fie sigur si fara interferente.

Marea voastra calatorie prin dualitate se gaseste aproape de sfîrsit, si acum va aflati pe calea întoarcerii acasa. Evident, ca exista înca multa munca de facut, pentru ca sa fiti impulsionati catre Noua Era, însa în curînd veti fi eliberati de controlul lui Illuminati. Libertatea se apropie si sarbatoririle vor putea începe în curînd. Diferentele si lipsele, vor fi servite rapid, si primii pasi sunt aproape de manifestarea lor. Deci, sa nu va dezamagiti datorita problemelor care vor iesi la suprafata, pentru limpezirea lor. Aceasta perioada va trece mult mai rapid decît va puteti imagina, pentru ca veti primi ajutor si orientare pentru a face fata lor. Federatia Galactica, a stat cu voi tot timpul, însa numai în ultimul timp a început sa faca contact deschis cu voi, si în curînd aparitiile lor vor fi mai frecvente.

Va las cu iubire si binecuvîntari, si fie ca Lumina sa straluceasca în zilele voastre si în calea voastra, pîna la finalizarea sa. Acest mesaj vine de la Sinele meu Superior.

În Iubire, si în Lumina.
Mike Quinsey


Traducerea Romîna: Star Child

miercuri, 10 august 2016

Romîna -- Mike Quinsey -- 5 August, 2016



Mike Quinsey -- 5 August, 2016
                       
Înca o data, timpul se accelereaza, si multi dintre voi ati ramas surprinsi de cît de rapid trece acest an. Asa va continua, în timp ce vibratiile se înalta din ce în ce mai mult. Ascensiunea se apropie, si cînd va sosi, va veti înalta într-o clipita. Asa cum Rasa Umana a continuat sa-si înalte vibratiile este posibil sa atingeti nivelul optim foarte curînd, însa sa stiti ca problemele acestui timp actual se gasesc într-o constanta stare de schimbare, care face sa fie dificil sa se faca preziceri. Cu toate acestea, decizia finala va fi luata de Dumnezeul acestui Univers.

Sa fiti siguri ca Ascensiunea se afla pe drum, si nimic nu poate evita sa aiba loc la finalul asteptat. Asa ca, sa ignorati actiunile Cabalei, care cred înca ca pot sa împiedice intentiile de a pune capat razboiului sau împotriva oamenilor de pe Pamînt. Puterea lor a fost taiata, si nu vor reveni niciodata la nivelul anterior. Zilele lor sunt numarate, si la sfîrsit nu vor avea altceva de ales, decît sa se predea. Orice încercare de a evita justitia va fracasa, si dupa aceea, vor fi scosi de pe aceasta planeta. Acolitii lor pot înca sa cauzeze probleme, însa de asemenea vor fi fortati sa-si abandoneze planurile lor de a stapîni Pamîntul si populatia lui. Brexit, a crescut rapid, si în acest fel va continua, pentru ca altii se vor uni de asemenea, si acest lucru a facut posibil ca tarile sa scape din ghiarele celor de la Illuminati.

Confuzia va continua în timp ce vechile energii se destrama, si cele noi le iau locul. Fortele negative se afla în haos pentru ca Guvernantii lor , cei din afara acestei lumi, nu mai pot sa îi ajute. Colapsul a cauzat deja ca vreunul dintre ei sa se roage si sa se tocmeasca pentru a-si salva viata, si presupunînd ca ei vor accepta ceea ce li se ofera, vor fi situati acolo unde nu vor mai putea deja sa intervina în planurile lor viitoare pentru Pamînt si civilizatia lui. Indiferent de ceea ce se petrece, nu lasati ca frica sa intre în vietile voastre, si mentineti o privire pozitiva în tot momentul. În realitate nu exista nimic cu care sa va preocupati, deoarece totul se petrece asa cum a fost planuit, si se va obtine rezultatul dorit. Cei care sunteti pregatiti, vã veti înalta cu marirea vibratiilor care conduc la Ascensiune. Sa stiti ca se vor petrece multe lucruri care vã vor impulsiona catre Noua Era, si vã vor da avansurile care v-au fost negate în mod deliberat.

Noua Era se va manifesta foarte rapid, introducînd multe schimbari în calitatea voastra de viata. Avansurile sechestrate vi se vor da rapid, si toate sufletele se vor beneficia de ele. Va aflati la marginea schimbarilor dorite, care vor elimina nevoia ca timpul vostru sa fie dedicat pentru a munci, pentru ca pur si simplu sa existati. Veti avea mai mult timp pentru odihna si pentru aventuri creative, care vor beneficia multa lume. Schimbarile pot presupune un anumit grad de fierbere, însa sa fiti siguri ca responsabilii acesteia au puterea sa o mentina la un minim absolut. Nimeni nu va pierde nimic, pentru ca imediat veti cîstiga cu totii în multe moduri, care vã vor asigura ca veti avea o viata confortabila si pacifica. Saracia si nevoia, vor deveni lucruri ale trecutului, pentru ca cu totii veti avea suficient pentru a acoperi necesitatile voastre.

În termeni generali, schimbarile vor elimina toate formele de poluire, si acolo unde lucrarile de « curatare » vor parea surprinzatoare, ca în marile si oceanele voastre, exista tehnologii care se gasesc dincolo de cunoasterea vostra actuala, si care vor produce rezultate miraculoase în foarte putin timp. Comparat cu noul Pamînt care va asteapta, situatia voastra actuala este echivalenta cu a trai în Evul Mediu. Intuitiv ar trebui sa recunoasteti aceste schimbari, pentru ca înainte de a încarna ati cunoscut potentialul Pamîntului si a civilizatiei lui. Felicitarile sunt pregatite pentru ca sarcinile pe care le-ati realizat nu sunt în nici un mod usoare, însa în principal cu totii ati luptat cu ele. Împreuna ati depasit probele care v-au fost lansate, si acum purtati capul bine ridicat, pentru ca victoria finala asupra Întunecatilor este asigurata. Li se va da oportunitatea sa-si corecteze greseala metodelor lor, pentru ca Dumnezeu iubeste înca toate sufletele, cu toate ca au cazut în  dizgratie. Dumnezeu nu este razbunator, nici nu pedepseste pe cei care pacatuiesc, însa li se vor da toate oportunitatile pentru ca sa se întoarca la Lumina, pentru ca Scînteia Divina, este inmutabila.

Viitorul este excitant,  si într-un  anumit fel compenseaza multele vieti pe care le-ati trecut în vibratiile scazute. Sa luati în consideratie ca niciodata nu ati fost fortati sa aveti experientele voastre, si ca v-ati oferit voluntari initial pentru oportunitatea de a trai vieti în aparenta separare de Dumnezeu. Proba era, de a parcurge din nou Calea Luminii catre Înaltare/Ascensiune, complectînd experientele voastre, de la care ati obtinut mult care va fi folosit pentru a ajuta pe altii care parcurg acelasi drum. Toata experienta este de valoare, inclusiv atunci cînd întelegerea voastra se pare ca nu urmeaza nici un sablon, în particular. Tot sufletul a crescut în dualitate, inclusiv atunci cînd a dat un pas înapoi, la fiecare doi pasi înainte.

Pe unii oameni îi perturba ideia ca au putut avea reîncarnari atît ca Barbat, precum ca si Femeie, pentru ca în corpul lor actual nu îsi pot imagina sa fie altceva diferit. Sa fiti siguri ca cu totii experimentati ambele forme de corp, pentru ca în alt mod v-ati dezechilibra daca nu ati face-o. În vibratiile superioare va veti converti imediat în Fiinte androgine, care este o conditie echilibrata pe care cu totii o veti obtine. Asa cum va puteti imagina, sau ati experimentat, în orice timp, fie ca Barbat sau ca Femeie, sunteti înca un amestec de ambele, însa în mod normal cu predominanta a sexului cu care v-ati nascut. Cu toate acestea, poate ca ati auzit de persoane care simt puternic ca se afla în corpul gresit, si ca dupa un timp sufera o schimbare de sex, pentru ca sa-l ajusteze. Sa va dati seama ca aceste experiente sunt cunoscute înainte de încarnarea sufletului, si sunt acceptate ca parte din învatare si din evolutie.

Intrati în timpuri  în care adevarul trebuie sa iasa la lumina, si unde apoi, atunci cînd vibratiile se ridica, numai adevarul poate exista. Ceea ce va capacita oamenii sa  traiasca cu adevarul, si nu se vor gîndi în alt mod diferit. Va puteti întreba, de ce ati dori sa fiti ceva diferit. Va puteti imagina minunatul si linistitorul fapt, ca totul este bazat pe adevar, si ca deci, se poate avea încredere complect în toti ? Veti sti ca puteti avea încredere în ceea ce vi se spune, si ca nimeni nu încearca sa va însele, sau sa profite de  voi. Aceste calitati ale iubirii adevarate sunt universale si nimic minor poate exista în vibratiile superioare. Poate ca aveti vre-o forma de a sosi la aceste nivele, însa cunoasteti în ce directie lucrati si sunteti pregatiti.

Va las cu iubire si binecuvîntari, si fie ca Lumina sa straluceasca în zilele voastre si în calea voastra, pîna la finalizarea sa. Acest mesaj vine de la Sinele meu Superior.

În Iubire, si în Lumina.
Mike Quinsey


Website: Tree of the Golden Light
Traduccere: Star Child



nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com