Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

marți, 31 iulie 2012

30 Iulie 2012





SaLuSa, 30 Iulie 2012



Dragii noştri, aşa cum aţi învăţat dintr-un număr mare de surse, a fost atins punctul în care instrucţiuni Divine au fost date pentru a ne anunţa prezenţa fără întârziere. Am dat dovadă până acum de multă răbdare şi le-am oferit liderilor voştri multe ocazii de a face paşi necesari pentru a vă elibera de sub controlul Illuminati. Ştim că şi ei se tem, la fel ca mulţi alţii, dar această teamă trebuie depăşită pentru a permite adevărului să iasă la lumină. Olimpiadele reprezintă fereastra care a primit atenţia întregii lumi şi credem că este cea mai bună cale de a face cunoscută prezenţa noastră. Timpul trece repede şi trebuie să ne fie oferită şansă ca voi să ne cunoaşteţi.
Unii vor alege în continuare să nu creadă în mesajele noastre, dar această alegere le aparţine şi o onorăm. Oricum, în aceste ultime zile avem temă importantă a Ascensiunii şi multe alte lucruri de făcut, astfel că nu mai putem aştepta. Aliaţii noştri au mers atât de departe pe cât s-a putut şi au nevoie de libertate totală pentru a-şi putea duce la îndeplinire responsabilităţile finale. Aşadar foarte curând, procesul de clarificare va putea continua fără interferenţe viitoare din partea Întunecaţilor. Vieţile voastre vor fi date peste cap într-o oarecare măsură, deşi mulţi oameni sunt pregătiţi pentru asta. Sperăm că unii lideri vor răspunde cererii noastre şi un vor aştepta până când vom fi nevoiţi să intervenim, dar dacă este nevoie, suntem pe deplin pregătiţi.

Perioada ce vine va dezvălui identitatea celor care sunt de Lumină, căci vor putea ieşi înainte cu binecuvântarea noastră, da preia frâurile de la cei care nu sunt de Lumină. Dorim să punem capăt tuturor acţiunilor care vă limitează puţină libertate de care dispuneţi. Aveţi între voi suflete bune de Lumină care sunt aici în acest moment pentru a se ocupa de aceste aspecte. Până acum, aţi avut prea mulţi oameni în poziţii înalte care au devenit corupţi şi nu mai ştiţi acum în cine să aveţi încredere. Acest lucru trebuie să se schimbe şi noi vă vom ajuta, căci ştim exact nivelul de Lumină al oamenilor, precum şi dacă sunt sinceri şi au interese din inima faţă de ceilalţi oameni.

Ştim că aţi avut parte de dezamăgiri de-a lungul anilor, când din anumite motive, aşteptările voastre au fost înşelate. Oricum, suntem împuterniciţi de către Dumnezeu şi un vedem nici un motiv pentru care marele spectacol al Olimpiadelor un ar putea fi un spectacol de deschidere pentru anunţurile legate de existenţa noastră şi rolul ce urmează s îl jucăm în evoluţia voastră. Finalul acestui ciclu este în sine o ocazie istorică despre care se va vorbi mult timp în întregul Univers. Aşa cum v-am spus de multe ori, este un eveniment unic Ascensiunea voastră împreună cu Mama Pământ. Viitorul întregului Univers depinde de succesul vostru asigurat şi multe civilizaţii privesc cu evlavie şi admiraţie Ascensiunea voastră ce vine.

Deşi v-aţi pregătit pentru acest moment, ştim că vă va tăia respiraţia pe măsură ce va deveni un proces masiv la nivel global. Într-un fel sau altul, fiecare suflet este implicat în acest proces. În ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu, un există greşeli, ci numai perfecţiune, aşadar puteţi fi siguri că rezultatul va pune pe fiecare în locul unde trebuie să fie. Aţi parcurs un drum lung până aici şi viitorul va fi continuarea lui în următoarea fază de evoluţie. Un va faceţi griji despre ce înseamnă mai exact asta pentru voi, căci timpul va clarifica totul. Fiţi siguri că multe Fiinţe spirituale împărtăşesc cu voi această călătorie şi vă cunosc mai bine decât vă cunoaşteţi voi înşivă şi veţi progresa exact în modul care este potrivit pentru voi.

Lucrătorii în Lumină se pot pregăti să îşi asume anumite responsabilităţi pentru a se asigura că oamenii din jurul lor sunt calmi şi nu se tem de ceea ce se petrece. Un putem acoperi totul în câteva zile, dar în curând vom avea libertatea şi facilităţile de a ne adresa în mod direct vouă. Un folosim metodele voastre care pentru noi sunt antice, iar ale noastre sunt construite de aşa maniera că nici unul dintre membrii rămaşi în opoziţie cu noi, nu vă pute să împiedice comunicarea cu voi. Vă cunoaştem bine şi avem multe adrese înregistrate care sunt precise şi vă vor oferi detalii pe care le veţi înţelege. Suntem la fel de entuziasmaţi ca şi voi de perspectiva de a ne cunoaşte în sfârşit, dar respectăm ordinea priorităţilor şi conştientizarea existenţei noastre este cea mai importantă.

Acest lucru va aduce lumină asupra modului în care am ajutat civilizaţia voastră în multe ocazii, oricât de puţin s-ar fi făcut public acest lucru. Merge înapoi în timp cu mii de ani, când aţi fost incarnaţi în diferite vieţi şi în multe Specii carea u existat pe Pământ. Totul a fost parte din experienţele voastre care v-au ajutat să creşteţi spiritual în înţelegerea pe drumul înapoi către dimensiunile superioare de unde aţi venit. Ţineţi minte că aţi ales în mod liber vieţile voastre pe Pământ şi v-au oferit atât de multe şanse de a învăţa despre dualitate. Sunteţi cu toţi cei mai mari pentru asta şi v-aţi câştigat medaliile într-un mod deosebit. Un veţi fi nevoiţi să retrăiţi acele experienţe doar dacă, din anumite motive, doriţi să faceţi asta.
Este nevoie totuşi să înţelegeţi pe deplin funcţia diferitelor linii temporale şi a dimensiunilor multiple, dar toate la momentul potrivit, când va fi important pentru voi. Vă spunem numai că tot ceea ce a existat vreodată, încă există la un anumit nivel, fapt pentru care vă puteţi întoarce în timp şi retrăi vieţile trecute. Desigur că puteţi călători şi în viitor, dar este desigur deschis pentru a se schimba. De aceea sunteţi sfătuiţi să nu vă agăţaţi prea puternic de profeţii, căci timpul poate schimba cursul evenimentelor. Un exemplu în acest sens sunt timpurile de acum, care un vor fi în nici un fel catastrofice aşa cum am anticipat iniţial. V-aţi ridicat pe voi înşivă şi pe Mama Pământ şi Lumina a crescut atât de mult încât a deschis drumul către schimbări mult mai pacifiste decât am crezut că va fi posibil.

Sunt SaLuSa din Sirius şi mulţi dintre voi ştiu deja că săptămâna ce vine este ultima în care liderii voştri au şansa de a răspunde cererilor noastre. Dacă suntem ignoraţi din nou, vom merge înainte singuri, şi ne vom face cunoscuţi în aşa fel încât prezenţa noastră să un mai poate fi ignorată sau ascunsă. Da, avem în minte dead-lineul pentru sâmbătă, 4 august şi nu mai târziu, pentru a lua problema în propriile noastre mâini.
Mulţumesc SaLuSa.

Mesaj personal de la Mike Quinsey:
"Dragi Prieteni,
Simt să expun viziunea mea în ceea ce priveşte Dezvăluirea, aşa cum se referă la ea SaLuSa în mesajul de astăzi, 30 iulie. Ar trebui să răspunsa la întrebări ce se pun şi speram, să dea mai multă Lumină spre o înţelegere mai bună a ceea ce este în spatele acestor evenimente.
În mod normal, aş fi rămas meditând la genul acesta de mesaj, căci mi s-ar fi părut ciudat dacă nu ar fi făcut referire la mesajele anterioare ce vorbeau despre Dezvăluire. Mi-am dat seama că acesta a venit foarte puternic, ceea ce m-a făcut să simt încredere că este autentic. Dup ace l-am primit, am rezonat în mod natural cu conţinutul său, şi mi se pare că atenţia a fost în mod clar concentrate asupra Jocurilor Olimpice din Londra. Şi de asemenea faptul că un a fost o coincidenţă filmarea postului Sky T.V. a ceremoniei de deschidere, ce revela o Navă Spaţială, vizibilă în fundal în momentul când focurile de artificii au început.

De asemenea s-a spus în alte mesaje că în mod deliberat a fost aleasă Londra pentru Jocurile Olimpice şi îmi amintesc faptul că Marea Britanie este considerate a fi Chakra Inimii a Mamei Pământ. Oricare ar fi rezultatul, cred că Lumina va devenit mult mai puternică din această cauză. Simt şi faptul caa oferit protecţie împotriva oricăror încercări ale Întunecaţilor de a interveni în Jocurile Olimpice şi ce ocazie mai bună poate există pentru a face publică Dezvăluirea.

După cum văd eu lucrurile, singura posibilitate ca data stabilită pentru Dezvăluire să se modifice ar fi prin comanda Divină şi aşa cum spunem adesea, nimic nu este scris în piatră. SaLuSa indica dată Dezvăluirii ca fiind sâmbătă, 4 august. August fiind o lună de “încercare”, totuşi permiţând schimbarea acestei zile dacă se dovedeşte a fi necesar. Întunecaţii în mod sigur vor dori să folosească acesta dată pentru agenda lor personală şi s-a vehiculat zvonul că un falsă tac extraterestru a fost plănuit cu folosirea navelor reale şi a proiecţiilor holografice. Oricum, trebuie să ştiţi că în nici un caz asta nu va fi permis. Pe de altă parte, şi dacă ar fi aşa, ar fi oprit la timp pentru a revela atacul fals al Illuminati. În orice caz, adevărul despre Extratereştrii şi Nave Spaţiale un mai poate fi negat şi sper că unii dintre Lideri vor ieşi în faţă cu adevărul, aşa cum s-a cerut. Pentru mine, cel mai potrivit ar fi ca asta să vină din partea preşedintelui Obama, despre care cred în continuare cu putere că este o minunată Fiinţă de Lumină şi că va fi un ghid pentru întreaga Lume.

Aceste zile ce vin vor fi pline de anticipări şi entuziasm şi sper că vom fi martorii unui uriaş pas înainte spre împlinirea planurilor noastre.



În Iu
bire şi Lumină. Mike Quinsey"

Website: Tree of the Golden Light
Traducere: Camelia



vineri, 27 iulie 2012

27 Iulie 2012





SaLuSa, 27 Iulie 2012

Priviţi în jur şi rămâneţi cu urechile şi ochii deschişi, căci veţi vedea dovezi ale arestărilor care încep să se răspândească în întreaga lume. De multe ori ne-am stimulat aliaţii să grăbească acţiunile, dar în acelaşi timp am permis aceste întârzieri pentru a ne asigura că totul decurge în siguranţă. Cantitatea de dovezi împotriva celor care au corupt sistemul bancar este copleşitoare şi este aşadar timpul perfect pentru a acţiona. Aceste aspecte sunt între cele mai importante pentru a fi luate în calcul şi următoarele noastre mişcări vor fi pentru a aduce rezultate. Este clar că vechiul sistem trebuie să fie în totalitate schimbat şi în momentul de faţă, băncile sunt foarte mari şi puternice. În final, trebuie să fie reduse ca mărime şi să fie direcţionate în beneficiul oamenilor pe care îi servesc. De departe, cea mai mare problemă sunt datoriile şi oferind mai multe “cauţiuni” nu face decât să agraveze situaţia existenta şi să ameninţe cu colapsul total. Asta, oricum este o binecuvântare deghizată, căci situaţia este iremediabilă şi noi avem soluţia pe care ei vor fi nevoiţi să o accepte. Nu există altă cale decât iertarea datoriilor pentru toate acele ţări care au fost nevoite să facă împrumuturi. Poate fi apoi extinsă la mai multe situaţii personale, dar nu unde banii sunt datoraţi pentru servicii prestate.

Nu puteţi aştepta să mergeţi înainte şi să faceţi schimbările care vă vor ridica, decât dacă gunoiul a fost eliminat. Aşadar, Dragilor, dacă vă puteţi bucura de decesul cabalei, faceţi-o conştienţi de faptul că în curând nu vor mai putea să vă controleze modul de viaţă în nici un fel. Nefericirea, sărăcia şi lipsurile vor fi schimbate de venirea abundenţei, odată cu reinstaurarea libertăţii. Este ceea ce aţi aşteptat şi va avansa odată ce schimbările guvernamentale vor avea loc. Doar lăsaţi timpul să treacă şi lăsaţi de-o parte predicţiile legate de evenimente catastrofice, căci aveţi mult mai multe lucruri pozitive către care să priviţi. V-am spus de multe ori că totul este bine şi că sunteţi deja pe drumul către Ascensiune, unde vom vedea finalul dualităţii. Trebuie să fi aflat până acum că a fi pregătit pentru ascensiune înseamnă să fi renunţat cu succes la propriul adevăr şi să acţionaţi dintr-o poziţie a înţelegerii Unităţii tuturor sufletelor şi să le trataţi corespunzător. Nu se aşteaptă perfecţiune cât timp încă învăţaţi să vă ridicaţi vibraţiile, astfel că intenţia de a vă transforma este foarte importantă.

Sufletele care nu au trecut niciodată prin incarnări pământeşti, nu au experimentat ceea ce aţi trăit voi, dar asta nu înseamnă că nu au propriile planuri de evoluţie. Oricum, progresul lor este mult mai lent decât al vostru şi această alegere le aparţine. Timpul nu contează în aceste alegeri şi toate sufletele sunt libere să urmeze căi ce li se potrivesc lor ca şi indivizi. Experienţele voastre, la fel ca toate celelalte se reunesc în oceanul de experienţe pentru a servi şi altora, astfel că nu este nevoie ca totul să fie experimentat personal. Acesta este motivul pentru care vă apreciem că v-aţi înrolat într-o misiune atât de dificilă, căci dualitatea supune la teste dimensionale deasupra cărora este foarte dificil să te ridici. Sigur că pe măsură ce acumulaţi experienţă, evoluaţi şi deşi pare lent progresul, până la urmă vă veţi ridica. Desigur că mereu dispuneţi de ajutor şi tot ceea ce este nevoie să faceţi este să trimiteţi gândul şi veţi primi un răspuns.
Chiar dacă noi, cei din Federaţia Galactică a Luminii suntem cu voi acum, la fel sunt alte Fiinţe ce şi-au luat această responsabilitate în serviciul celorlalţi. Cei din dimensiunile mai înalte sunt întotdeauna disponibili pentru a vă ajuta şi asta este foarte normal. După multe vieţi în vibraţiile joase, realizezi cel puţin că nu ai fost niciodată singur, deşi a părut astfel. Lupta dintre Lumină şi Întuneric pentru sufletul vostru s-a încheiat, dar nu vă luaţi ochii de la ţintă şi nu nu lăsaţi loc vânzătorilor de frică, ce acţionează din ignoranţă. Li s-a spălat creierul pentru a crede că Pământul este tot ceea ce există ca şi viaţa şi un un văd mai departe de trudă şi servitute. Aceia dintre voi care s-au eliberat de lanţurile acestor credinţe, vă puteţi încălzi acum în Lumina Adevărului. Sunteţi suficient de înţelepţi încât nu dor să vă ţineţi de ea, dar să mergeţi mai departe către Noua Eră.

Înainte de Ascensiune veţi fi trecut deja cu vieţile voastre dincolo de Dezvăluire şi adevărul va fi eliberat în fără voastră. Va deprinde de fiecare cintre voi cât de mult îl va accepta, de vreme ce nu se va face nici o presiune asupra nimănui. Veţi alege ceea ce corespunde înţelegerii voastre personale şi astfel veţi creşte în propriul vostru ritm. Credem că există căi mai bune de a evolua decât structurile religioase şi un venim să impunem o altă structură asupra voastră. Pur şi simplu afirmăm că Adevărul Este Tot Ceea Ce Există şi pe orice cale veţi merge, în final veţi ajunge la el. Deţineţi abilităţile necesare pentru a evolua şi pe măsură ce nivelele voastre de conştiinţă se extind, căci asta se întâmplă, va deveni mult mai uşor să rezonaţi cu credinţele ce susţin adevărul

Observăm că mulţi oameni se implica atât de mult în ceea ce este programat pentru următorii ani, că uită faptul că acest ciclu de existenţa este pe final. Lucruri carea cum vă îngrijorează atât de mult, un se vor materializa niciodată, aşadar un vă puneţi energia acolo, căci nu are nici un rost. Menţineţi-vă atenţia pe întâmplările imediate şi pe măsură ce Întunecaţii sunt demascaţi, aveţi suficientă compasiune pentru a-i ierta şi a le trimite Lumina. Amintiţi-vă că fiecare dintre voi a experimentat culmile şi abisurile dualităţii şi până când nu veţi avea amintirea completă a vieţilor trecute, nu veţi şti cât de jos a ţi putut cădea. Totuşi azi sunteţi aici, stând drepţi în Lumină şi capabili de a-i ajuta pe alţii care un au atins încă acea etapă.

Dragii noştri, nu este niciodată prea târziu să vă schimbaţi viziunea şi modul de viaţă. Oricum, odată e începeţi să înţelegeţi, ridicaţi-vă şi trăiţi aşa cum credeţi că un Suflet de Lumina trebuie să fie. Veţi descoperi că pe măsură ce atingeţi trepte tot mai înalte, cu atât mai multă pace şi calm va intra în viaţa voastră. Veţi intra în controlul ei şi a-i ajuta pe alţii este la fel de simplu precum a străluci propria Lumina. Un este nevoie să faceţi mai mult, doar dacă simţiţi chemarea de a face asta. Dacă aveţi un rol special de jucat în aceste timpuri de final, fiţi siguri că va apărea ocazia înaintea voastră.

Sunt SaLuSa din Sirius şi având tehnologie şi personal mai mult decât suficient pentru a întâmpina nevoile voastre, nu vă vom da prea multe responsabilităţi. În acelaşi timp, voi aţi cerut şanse pentru a asista şi este o plăcere pentru noi să acceptăm aceste cereri, căci în final aveţi o karmă ce vă leagă de schimbările necesare ce trebuiesc făcute. Vă mulţumim pentru că v-aţi treziţi în faţa provocărilor voastre şi vă trimitem toată iubirea noastră pentru a vă ajuta.




Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.

Website: Tree of the Golden Light
Traducere: Camelia



miercuri, 25 iulie 2012

25 Iulie 2012





SaLuSa, 25 Iulie 2012

Am fost cu voi multă, multă vreme şi asemeni vouă, aşteptam finalul dualităţii. Aţi înfruntat provocări incredibile, dar aţi răspuns Luminii şi Iubirii ce a fost direcţionată către voi din mai multe surse. Puterile mai înalte din spatele Planului iluminării voastre au dovedit că au luat deciziile corecte, de vreme ce acum voi sunteţi în pragul Ascensiunii. Nu există două persoane care să fi avut experienţe identice, totuşi mulţi dintre voi sunteţi pregătiţi să faceţi ultimii paşi de înălţare şi să ascensionaţi. Pe măsură ce rasă voastră a alunecat în Erele Întunecate, puţină lumină ce există a fost exterminată şi mulţi indivizi au fost ţinuţi în tăcere sub ameninţare cu moartea în cazul în care vorbesc despre asta.

Astăzi aveţi mult mai multă libertate de exprimare, totuşi cei care vă spun prea mult din adevăr, încă se tem pentru vieţile lor. Evident că vom susţine şi proteja astfel de Fiinţe, atâta timp cât acest lucru un intervine în planul vieţii lor. Noi şi de asemenea şi Regatul Îngerilor putem oferi protecţie completă dacă este necesar şi unele suflete extrem de importante au fost salvate în repetate rânduri. Desigur că în felul vostru, toţi sunteţi importante şi fiecare dintre voi are Îngeri care au fost lângă voi pe parcursul întregii vieţi. Nu există coincidenţe acolo unde întâmplările au avut importante majoră pentru voi, totuşi e foarte posibil ca nici măcar să nu vă daţi seama de ce s-a petrecut.

Când sunteţi calmi şi într-o stare de pace, Sinele vostru Superior poate fi contactat, dar problema este că de foarte multe ori oamenii nu urmează sfatul pe care îl primesc. Astfel dacă vă abateţi de la planul vieţii voastre, nu va fi din lipsă de ajutor din partea Ghizilor. În final, sunteţi voi cei care decideţi ce să faceţi, iar cu deciziile voastre vin şi consecinţele ce corespund. Vorbind la modul general, este egoul pe care l-aţi programat să acţioneze în interesul vostru, cel care are control asupra acţiunilor voastre. Când sunteţi în schimbare şi în mod special când vă ridicaţi vibraţiile, egoul va încerca să insiste pentru că voi să continuaţi pe vechile căi.

Nu este de mirare faptul că acum sunteţi atât de aproape de Ascensiune, şi totuşi în exterior nu pare că lucrurile s-ar fi schimbat prea mult. Oricum, nimic un se obţine fără multă planificare, şi chiar şi aşa, pe măsură ce evenimentele se desfăşoară, facem modificări în mod permanent, căci timpul de execuţie a planurilor nu este mereu respectat. Aşadar se întâmplă multe lucruri în spatele scenei şi noi trebuie să acţionăm atunci când vedem că este sigur să facem asta. Asta presupune multă răbdare din partea voastră, căci în multe ocazii ocazia de a acţiona a fost contracarată în ultimul moment. Putem lua asta în calcul, căci suntem pregătiţi pentru pentru orice scenariu şi ştim legat de ce se întâmplă că voi veţi Ascensiona, şi aşa va fi. Cum am subliniat de multe ori, Dragilor asta este tot ce contează şi nu este important drumul pe care îl alegeţi pentru a ajunge acolo.

Rămâneţi calmi şi nu vă legaţi de mesajele pline de teamă, căci sunt surse care doresc un final catastrofic pentru acest ciclu de existent. În ciuda multor predicţii de această natură, veţi descoperi că ultimele luni vor fi mult mai calme decât aţi fost învăţaţi să credeţi. Desigur Mama Pământ îşi aduce contribuţia la schimbări şi erupţiile vor cauza mişcări fizice care vor produce daune şi în unele cazuri răniţi şi morţi. Profeţii vechi vorbeau despre bucăţi de continente care se vor scufunda în mare, dar acest potenţial a fost eliminat demult.
Pur şi simple fiţi atenţi la slăbiciunile zonei unde locuiţi şi dacă sunteţi pe malul mării vă daţi seama cât de vulnerabili sunteţi la inundaţii. Astfel puteţi judeca singuri e acţiuni sunt necesare pentru siguranţa voastră.

În anumite aspect, lucrurile sunt puţin diferite acum de cum au fost în toate vieţile pe care le-aţi avut înainte, căci totul vine cu un plan de viaţă şi în mare, l-aţi completat. De vreme e tranziţia a fost de asemenea parte din acest plan, credeţi sau nu, voi aţi decis de asemenea modul de a ieşi din fiecare viaţă şi de asemenea momentul. În acest sens, această viaţă este şi ea planificată şi în cazul în care un o scurtaţi luându-vă viaţa, ceea ce un este deloc recomandat, fie veţi trece dincolo înainte de Ascensiune, fie veţi merge cu Ascensiunea sau vă veţi muta pe o altă planetă pentru a vă continua experienţele în dimensiunea a 3-a. Oricare ar fi fost planul, este pentru interesul vostru şi dacă este programat să fie în viitorul vostru, puteţi ascensiona din dimensiunile spirituale. Aşadar înţelegeţi şi acceptaţi ca tot ceea ce veţi experimenta este în acord cu nevoile voastre şi este cheia progresului în ceea ce priveşte evoluţia voastră.

Aveţi o zicală amuzantă despre a fi pus într-un storcător, dar nu despre asta este vorba în viaţă şi nici nu este dorit asta pentru voi. Dumnezeu v-a oferit liber arbitru şi voi sunteţi cei care crează calea pe care o urmaţi. Depinde de voi, fie că este greu sau uşor, dar oamenii au obiceiul de a alege calea grea de întoarcere Acasă. Oricum, asta înseamnă că învăţaţi o mulţime de lecţii, care vă vor ajuta pe termen lung. Dacă e să spunem altfel, nu există păcat în a greşi, căci idea experienţei în dualitate este să acceptaţi provocările. Desigur că un există “păcat” şi în mod sigur nu v-aţi născut în el. Este mai corect spus că aţi venit cu o karmă şi vă oferă posibilitatea de a repara greşelile pe care le-aţi făcut anterior. Este motivul pentru care Dumnezeu un intervine pentru a interfera cu liberal arbitru pe care El vi l-a dat.

După Ascensiune veţi avea nivele ridicate de conştiinţă, şi că Fiinţe de Lumină veţi fi terminat cu bine drumul printre tentaţiile vibraţiilor joase. De fapt, un vă vor mai interesa şi veţi căuta satisfacţie la nivele vibraţionale mult mai înalte. Simţurile voastre vor fi amplificate şi plăcerile din dimensiunile superioare vor fi mai mult decât compensatoare pentru faţă de orice aşa-zisa pierdere. De fapt, gândurile voastre se vor fi mutat pe un alt nivel şi experienţele voastre din dualitate se vor dizolva în fundalul din urmă. Aşadar încearcă să nu te agăţi de dimensiunea prezenta doar dacă desigur, un eşti pregătit să ascensionezi. Este decizia voastră şi veţi alege unde şi cum veţi experimenta următoarele vieţi.

Sunt SaLuSa din Sirius şi Federaţia Galactică a Luminii şi vedem că multe ţări din Vest iau măsuri legale împotriva corupţiei din interiorul sectorului financiar. De asemenea observăm că mai mulţi dintre ei avansează cu anchete mai aprofundate pentru a vedea cât de departe s-a răspândit “cancerul”. Asta un poate face decât bine şi accelerează momentul în care alte autorităţi, precum cele din politică, vor fi chemate să răspundă pentru faptele lor. Rămâneţi puternici în Lumina voastră şi un uitaţi că sunteţi îmbăiaţi mereu cu Iubire din mai multe surse.
Mulţumesc SaLuSa.

Mike Quinsey.








Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.

Website: Tree of the Golden Light
Traducere: Camelia



PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com