Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

marți, 13 noiembrie 2012

12.11.2012




SaLuSa, 12 November 2012


Dragilor, lucrurile au luat amploare o dată cu ziua de 11 noiembrie, când un portal s-a deschis pentru a permite luminii să pătrundă în voi şi pe pământ. Aceia dintre voi care aţi lucrat cu Lumina nu v-aţi elevat doar propria vibraţie, ci şi pe cea a planetei.Ca atare vă simţiţi înălţaţi şi poate ameţiţi, dar aceasta va trece. Probabil cea mai importantă schimbare interioară va fi faptul că veţi simţi o profundă pace şi imens calm. Pe măsură ce veţi lua parte la noi experienţe înălţătoare veţi deveni din ce în ce mai conectaţi cu Sursa (Unul), iar alţii vor începe să simtă puternicele energii pe care le transmiteţi.Trăiţi acum timpurile pe care le-aţi aşteptat şi dacă priviţi în jurul vostru veţi vedea că schimbări au loc peste tot şi ele vor aduce bucurie şi fericire ridicând vibraţiile şi mai mult.

Pe plan personal, nimic nu este mai important acum decât pregătirile pentru propria Ascensiune. În orice formă va veni, veţi ascende, iar restul va urma rapid.Nu vă preocupaţi de lucrurile materiale deoarece tot ce aveţi nevoie vă va fi pus la dipoziţie şi chiar mai mult de atât. Planul privind bunăstarea voastră a luat în considerare toate aspectele şi ca atare veţi avea parte de o tranziţie liniştită din dimensiunea prezentă în 5D. Pregătiţi-vă să savuraţi experienţa acesta unică realizând că aveţi privilegiul de a fi fost aleşi. Nu există nici un motiv de frică, fiecare fiinţă fiind iubită şi îngrijită pas cu pas. Vă vom însoţi şi vom avea grijă ca procesul să se desfăşoare în linişte, salutându-vă odată ajunşi în tărâmurile înalte.

Deoarece mintea vă este preocupată unul din aspectele vieţii voastre viitoare pare a nu fi fost luat în consideraţie suficient. Ne referim la căsătorie în dimensiunile superioare. Nu veţi mai fi legaţi de jurămintele din 3D şi va depinde de fiecare individ în parte dacă doriţi să continuaţi la fel ca înainte însă veţi realiza că aveţi mai multă libertate. Deasemeni, spre deosebire de Pământ, unde atracţia este mai mult de natură fizică, dragostea pentru o altă fiinţă este un schimb de energie în armonie cu a voastră. Oricum, veţi putea să vă uniţi la nivel energetic înalt şi să deveniţi unul pentru diferite motive. Poate fi, de exemplu, pentru a servi în slujba Luminii împreună şi chiar pentru a aduce o altă fiinţă pe lume. O asemenea uniune este dincolo de orice aţi experimentat înainte.

Aşa cum v-am mai spus, aproape fiecare parte a vieţii voastre aşa cum o înţelegeţi acum se va schimba. Vă veţi adapta rapid la un fel diferit de viaţă care vă va oferi oportunităţi nemăsurate de a călători, întrucât în prealabil aţi fost limitaţi doar la planeta Pământ. Planeta voastră a fost cunoscută ca “Planeta Temniţă” şi este o descriere exactă deoarece datorită vibraţiilor joase aţi fost împiedicaţi de a o părăsi. De asemenea energiile planetei au fost stopate pentru a nu polua universul.

Din acelaşi motiv şi voi aţi fost puşi în carantină pentru a vă garanta că experimentul trăirii în dualitate va merge înainte fără oprelişti. Singura excepţie a fost atunci cînd unor

extratereştri li s-a permis să vă contacteze deoarece au o vibraţie la fel de joasă cu a voastră. Odată cu creşterea vibraţiilor din ultimii 30 de ani aţi atras atenţia celor care sunt mai evoluaţi. Vă veţi întâlni cu civilizaţii despre care nu aveţi cunoştinţă încă. Noi cei din Federaţia Galactică a Luminii vă suntem deja cunoscuţi , suntem prietenii şi familia voastră.

Întotdeauna veţi avea amintiri dragi de pe planeta Pământ, în ciuda traumelor şi a suferinţelor încercate de-a lungul vieţilor voastre. Aceasta însă va putea fi compensată de rapidul progres spiritual rezultat în urma acestor experienţe. Niciunde altundeva în univers nu pot fi găsite asemenea oportunităţi pnetru progres, de aceea aţi acceptat aceste provocări. Amintirile voastre despre această perioadă vor păli eventual, dar veţi beneficia mereu de pe urma evoluţiei în conştiinţă. Veţi ieşi din dualitate mult avansaţi din punct de vedere spiritual faţă de cum eraţi cînd aţi intrat. Bucuraţi-vă de săptămânile care urmează deoarece multe din schimbările pe care le-aţi aşteptat de ceva timp vor începe.

Vechiul paradigm se prăbuşeşte fără şanse de revenire şi noi suntem pregătiţi să introducem noul sistem. Într-adevăr în spatele uşilor închise, lucrurile avansează cu repeziciune. Continuăm să ne înteţim apariţiile pe cerul vostru şi când vom începe în sfîrşit să zburăm pe deasupra ştim că vom fi bine primiţi. Simţim că în fine, începeţi să acceptaţi lucrurile în mod mai relaxat, ştiind că totul este bine şi că veţi beneficia de asistenţa noastră pentru a accelera lucrurile.

Am dori ca presa să fie eliberată din ghearele celor care falsifică ştirile, adeseori denaturând în mod deliberat adevărul pentru a vă induce în eroare. Deasemeni, multe din noile legi introduse vor fi schimbate pentru a vă oferi libertatea informaţiei şi disimularea nu va mai fi acceptată pentru a ascunde adevărul. Măsura în care aţi fost minţiţi este peste limite şi veţi fi uimiţi cînd veţi afla cât de evoluat este programul vostru spaţial. Cu ajutorul extratereştrilor, după cum veţi afla, călătoria în spaţiu a cunoscut un progress considerabil. În prezent, aveţi câteva navete spaţiale despre care nu ştiţi absolut nimic.

Sunt SaLuSa de pe Sirius şi privim cu încredere momentul când ne vom întâlni şi vom face schimb de salutări. Ne veţi accepta cu uşurinţă pentru că suntem ca şi voi doar că venim de la un nivel mai avansat de conştiinţă. Avem atâtea să împărtăşim cu voi, va fi minunat! Dragostea noastră se revarsă liber asupra voastră.

Mulţumesc, SaLuSa.

Mike Quinsey. 

 Traducere: Beatrice 

 

SALUSA LANGUAGES
· Arabic
· Danish
· Dutch
· Chinese
· English
· Farsi
· German
· Hebrew
· Korean
· Latvian
· Polish
· Russian
· Spanish
· Swedish
· Turkish

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com