Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

luni, 23 iulie 2012

23 Iulie 2012





SaLuSa, 23 Iulie 2012



Cu cât mai mult noi suntem ţinuţi pe loc în acţiunile noastre, cu atât mai mult voi sunteţi implicaţi în activităţile ce au rolul de a vă elibera de cabala întunecată. Asta se şi doreşte, de vreme ce mereu v-am încurajat să vă implicaţi. Trebuie să vedeţi experienţele de care aveţi nevoie ca şi Rasa Umană şi un ar funcţiona dacă noi am interveni în vreme ce puteţi înainta singuri. Oricum, avem propria noastră agenda şi în scurt timp va sosi momentul a toate acţiunile noastre să se unească într-un rezultat comun. Aşadar facem tot ce ne stă în putinţă pentru a a vă asista impulsul de a merge înainte şi de a obţine rezultate. Progresul pare lent, dar în realitate câştigaţi multe puncte şi oamenii se mobilizează în cazul în care este nevoie de ei.

Fiţi vigilenţi în aceste timpuri ce urmează, căci Întunecaţii, deşi foarte slăbiţi, plănuiesc un atac asupra voastră cu ultimele lor puteri. Vă putem ajuta să respingeţi atacul şi reduce rezultatele activităţilor lor şi puteţi conduce această mişcare. Cea mai pozitivă asistenta pe care o puteţi oferi este să rămâneţi concentraţi pe Lumina şi atunci când mulţi dintre voi fac astfel, se crează o forţă puternică ce minimizează efectele energiilor joase. Orice zvonuri auziţi, nu le lăsaţi să vă inducă teamă, căci dezinformarea are intenta de a crea condiţii favorabile celor întunecaţi. Sigur că unele fapte se vor baza pe realitate, dar chiar şi aşa, aveţi încredere şi nu uitaţi că puteri mai înalte, car ene includ şi pe noi, lucrează din greu pentru a evita incidente majore.

În momentul de faţă, aveţi un număr mare de suflete curajoase care au “scos capul din cutie”, riscându-şi viaţa, pentru a conduce pe calea cea bună, şi noi suntem în spatele lor. Aşa că vă rugăm, identificaţi-vă cu ei şi acolo unde puteţi asista, fiţi de ajutor şi mai mult ca orice, răspândiţi informaţiile pentru că şi ceilalţi să înceapă să creadă în ceea ce se întâmplă. Federaţia Galactică a Luminii este acum bine cunoscută în Vest, dar nu şi înţeleasă suficient, de vreme ce rolul se joacă la final. Ar fi avantajos pentru noi dacă aţi pute face oamenii să înţeleagă că noi toţi suntem Unul şi ca un suntem extratereştrii în sensul cunoscut al acelui cuvânt. Noi suntem voi, dar din viitor şi avem originea, ca şi voi în Unul Dumnezeu al acestui Univers.

Nu reprezentăm absolut nici un pericol pentru voi şi am atins un grad înalt de înţelegere spirituală, care cunoaşte numai iubirea pentru fraţii şi surorile noastre din alte lumi. Când veţi avea ocazia să vă scrieţi istoria aşa cum a fost, fără lipsa de acurateţe şi distorsionări intenţionate, veţi descoperi că de multe ori v-am ajutat când aţi fost în dificultăţi cumplite. Veţi afla de asemenea că civilizaţiile vechi au fost atacate de către Entităţi Spaţiale sau chiar au fost luate sub controlul lor, dar acestea un au nici o legătură cu Federaţia noastră.

Noi am făcut un jurământ în faţa lui Dumnezeu că vom susţine drepturile tuturor sufletelor de a experimenta ceea ce aleg, cu condiţia de a un limita libertatea altcuiva. De asemenea ştim că fiecăruia dintre voi i s-a dat liber arbitru pentru a-şi crea propriul drum, pentru a câştiga experienţa necesară evoluţiei. Acesta, Dragii noştri, este motivul pentru care nu putem intra pur şi simplu şi prelua controlul, căci astfel v-am răpi ocazia de a evolua în modul pe care l-aţi ales. Răspundem totuşi Fiinţelor superioare care supraveghează civilizaţia voastră şi au propria lor responsabilitate în faţa lui Dumnezeu de a se asigura că planul Lui funcţionează. Acesta desigur este destinul vostru de a completa acest ciclu al dualităţii cu şansă de a Ascensiona. Suntem aici să vă asigurăm că un vi se refuză asta prin nici o interferenţă exterioară şi nici prin activităţile Illuminati.

Amintiţi-vă că multe aspect care se petrec sub nasul vostru cu intenţia de a vă plasa sub un control şi mai strict, un vor avea de fapt nici un rezultat. Aşa că vă rugăm, un vă consumaţi energia pe astfel de ameninţări la adresa libertăţii voastre. Cei Întunecaţi ştiu adevărul, dar forţează încă nota cu planul lor, sperând să creeze suficiente teamă pentru a vă întârzia progresul. Drumul vostru merge departe de aceste posibilităţi şi cu cât întăriţi mai mult Lumina pe Pământ, cu atât mai protejaţi sunteţi. Cei Întunecaţi văd viaţa într-o manieră miopica şi un pot vedea mai departe de obiectivele lor demente. Lăsaţi-i să continue să sape propria groapa, căci ei singuri vor cădea în ea şi întoarcerea la Lumina le va lua destul de mult timp. Nu îi judecăm, căci este experienţa pe care ei au ales-o, dar asta un scuză actele lor criminale împotriva altora.

Viaţa şi Legile care o conduc sunt scrise de Dumnezeu şi nimeni nu poate acţiona împotriva lor fără a crea karma. Acţiunile împotriva celorlalţi sunt de aşteptat datorită vibraţiilor joase ale dimensiunii în care sunteţi şi este astfel datorită unor suflete lipsite de lumină care au căzut atât de departe. Aceasta este provocarea dualităţii şi v-aţi asumat-o de bună voie, ştiind că veţi primi ajutor pentru a ieşi din ea. Acum finalul este la orizont şi în curând va veni timpul pentru a sărbători finalul lungii aşteptări. Nu veţi avea regrete şi veţi fi cu adevărat mulţumiţi că aţi avut şansa de a experimenta consecinţele liberului arbitru. Recompensa voastră este un salt uriaş înainte pe drumul de reîntoarcere către dimensiunile înalte. Aşadar vă rugăm, puneţi lucrurile în perspectiva când vine vorba de cei Întunecaţi, căci ei un pot stopa progresul voştri spre completarea călătoriei.

Sprijiniţi-i pe cai care au fost suficient de curajoşi să se expună pentru a vă aduce adevărul. Fac asta cu riscul propriilor vieţi, totuşi noi avem permisiunea de a-I proteja dacă planul vieţii lor încă nu e complet. Oricum, există ocazii când un un suflet măreţ face sacrificiul suprem pentru a ajuta Umanitatea să evolueze, aşa cum a fost John F. Kennedy. Fac asta pentru că sunt minunate Fiinţe de Lumină şi ştiu că viaţa este infinită şi moartea un e finalul. Creează o poartă prin care iubirea intra şi ridică vibraţiile Pământului. Voi, în modul vostru propriu puteţi face acelaşi lucru şi mulţi s-au incarnat acum pentru a contribui la planul întregului pentru ridicarea tuturor.

Sunt SaLuSa din Sirius şi aşteptaţi chemarea noastră pentru a înainta cu un plan ce necesită adesea actualizări, în concordanţă cu evenimentele de pe Pământ. Necesită revizuiri constante, căci întregul scenariu se poate schimba atât de rapid. În prezent, suntem mulţumiţi că duceţi lupta împotriva celor Întunecaţi şi că o câştigaţi. Asta este tot ce vă cerem şi momentul pentru că noi să ne implicăm mai mult este foarte aproape şi trebuie să fie aşa, căci timpul zboară.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.

Website: Tree of the Golden Light
Traducere: Camelia



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com