Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

marți, 8 martie 2011

SaLuSa 7-Martie-2011

Schimbari de ordin financiar sunt discutate si ele vor fi implementate, astfel prevenindu-se un nou colaps datorat lacomiei si practicilor de schimburi inacceptabile. Mic urmeaza sa fie frumos si va asigura ca cei care imprumuta bani nu vor mai avea niciodata puterea de a va mai distruge vietile. De fapt majoritatea dintre voi cunoasteti deja, asemenea schimbari vor fi acompaniate de un intreg nou cadru.

Exista un numar considerabil de suflete gata sa isi daruiasca timpul unor astfel de proiecte si aceasta este decat un alt mod de a aduce oamenii impreuna. Rasa Umana este in esenta ei benefica si numai Cei intunecati sunt cei care v-au departat pe unii de altii. Ei i-au strunit pe unii impotriva altora, folosindu-se de tactici insidioase pentru a promova ura si dezbinarea.

Cu siguranta Ghizii vostri vor lucra cu voi, deci urmati ceea ce sunteti inspirati sa faceti in acea legatura, pe care o aveti cu ei.




SaLuSa 7-Martie-2011


Masura unui suflet este data de gradul in care acel suflet poate sa impartaseasca iubirea sa. Iubirea este motivatia tuturor actelor de bunatate, care nu cer nimic in schimb. Totusi, orice ar da cineva, ii este returnat prin Legea Atractiei. La momentul actual, cand nevoile celorlalti cresc, prezenta celor care se afla in lumina este o binecuvantare si cei care doresc sa ajute neconditionat vor gasi o multime de oportunitati pentru a o face. Dupa cum vedem noi situatia, exista in acest moment cu mult mai multi asemenea doritori decat in orice alt moment al timpurilor recente. Unicitatea tuturor sufletelor este recunoscuta si odata ce diferentele din politica si religie vor fi depasite va urma o mare reuniune, ce va duce civilizatia voastra la o si mai mare stare de unitate, ce va avea scopul comun de a aduce armonia si echilibrul inapoi pe Pamant.


Sa nu aveti nici un dubiu ca Omul nu s-ar afla pe calea unor schimbari monumentale, acestea aducand raspunsurile necesare problemelor existente. De o perioada prea lunga ati fost serios impinsi pe panta descendenta, pentru a se pastra status quo-ul, si astfel Illuminati putand profita de pe urma decaderii voastre. Ei totusi nu si-ar fi dus pana la capat planul de control total, deoarece Lumina a reusit usor, usor sa castige teren si practic a pus actiunile lor pe o linie moarta. Noi, cei din Federatia Galactica, le-am aratat cu claritate extensia abilitatilor noastre tehnologice, cu care sa ne ocupam de incercarile lor de a perverti cursul Ascensiunii. Avand capacitati cu mult mai mari la dispozitia noastra, ei nu pot face nimic, care sa fie in afara capacitatilor noastre de a le face contracara. Sunteti, prin urmare, in siguranta in ceea ce priveste o distrugere la nivel mondial si impreuna cu Mama Pamant veti ajunge la destinatia voastra. Este de datoria noastra sa vedem cat mai multe suflete cu putinta trezite si odata trezite le vom da orice ajutor necesar pentru a-si gasi calea spre Ascensiune.


Din acest moment, nu va mai dura inca multa vreme, pana ce lucrurile se vor pune in miscare, asteaptandu-va o perioada incitanta ce va aduce cu ea veselie si bucurie. Sunt printre voi cei care sufera greutati, insa indiferent de probleme, raspunsul este cunoscut. Veti fi chiar surprinsi cat de repede un mod de viata corect si acceptabil va fi stabilit pentru toti locuitorii Pamantului. Nevoile voastre sunt multe, insa ele vor fi intrunite de planul care deja este in curs de realizare. El va va pregati pe voi toti pentru timpurile de pe urma si veti fi pregatiti sa ascensionati la momentul potrivit ca fiinte de un inalt nivel de constinta. Unii dintre voi ati observat deja inceputul unor asemenea schimbari in voi insiva si ele vor continua sa creasca pana ce veti atinge starea de constinta deplina (full consciousness, eng.). Aceasta este o cerinta pentru orice suflet care aspira sa treaca in dimensiunile mai inalte. Ceea ce este imbucurator pentru voi este ca sunt atat de multe mari suflete, care ni s-au alaturat in aceasta mare aventura. Atunci cand momentul va fi potrivit, dupa ce Primul Contact a fost facut, calea va fi deschisa pentru ele sa vina printre noi. In fine, aceste suflete sunt nume familiare, care au aparut din nou si din nou de-a lungul istoriei voastra.


Experienta prin care treceti este nepretuita, luand in considerare cat de unica ea este. Sunteti privilegiati ca ati fost alesi sa va incarnati in aceasta perioada, iar daca sunteti de alta parere, va rugam sa va amintiti ca ati stiut exact la ce veti fi supusi inca inainte de a veni aici. Voi sunteti aceia care sunteti puternici in scopuri si intentii si care, in realitate, aveti suficienta experienta sa depasiti toate obstacolele si incercarile. Partea valoroasa pentru voi este ca v-ati ridicat nivelul de constinta chiar dramatic intr-o perioada scurta de timp si aceasta va va ajuta in perioada urmatoare. Este ceea pentru ce ati lucrat pentru multe, multe vieti si nu conteaza daca ati cedat uneori atractiei vibratiilor joase. Odata ce ati ales calea Luminii, voi sunteti ajutati sa va eliberati de karma veche si in final lista datoriilor karmice va fi stearsa integral prin intermediul Legii Gratiei. Creatorul doreste intoarcerea, in cele din urma, a tuturor sufletelor si prin serviciul pe care acestea il vor face Luminii, va insemna tot atat de multa experienta castigata. Aceasta nu este niciodata pierduta si poate sa ajute si pe altii care cauta sa isi ridice nivelul de constinta.


Schimbari de ordin financiar sunt discutate si ele vor fi implementate, astfel prevenindu-se un nou colaps datorat lacomiei si practicilor de schimburi inacceptabile. Mic urmeaza sa fie frumos si va asigura ca cei care imprumuta bani nu vor mai avea niciodata puterea de a va mai distruge vietile. De fapt majoritatea dintre voi cunoasteti deja, asemenea schimbari vor fi acompaniate de un intreg nou cadru. Monopoly Money, dupa cum ii numiti, nu vor mai fi acceptati si viitorul va fi acoperit in metale pretioase. Multi cunosc aceasta schema ca NESARA si acum face parte din noul aranjament financiar, care este pregatit si gata sa fie introdus. Cel mai mare beneficiu va fi iertarea datoriilor si implicit inlaturarea grijilor si a framantarilor a atat de multi oameni. Taxele luate abuziv vor fi eliminate si un nou sistem va asigura ca asa ceva nu se va mai repeta vreodata. Resursele vor fi raspandite astfel incat economiile sa isi poata reveni repede, putand sa depaseasca saracia, acolo unde ea a cauzat suferinta si tot felul de imbolnaviri. Exista un numar considerabil de suflete gata sa isi daruiasca timpul unor astfel de proiecte si aceasta este decat un alt mod de a aduce oamenii impreuna. Rasa Umana este in esenta ei benefica si numai Cei intunecati sunt cei care v-au departat pe unii de altii. Ei i-au strunit pe unii impotriva altora, folosindu-se de tactici insidioase pentru a promova ura si dezbinarea.


Sa nu aveti frica Dragilor, totul se va schimba curand, dandu-va tuturora oportunitatea unui nou inceput, care va aduce bucurie si fericire in vietile voastre, asa cum ar fi putut sa fie dintotdeauna. Atunci cand veti ascensiona, nici un alt suflet nu va merge cu voi, decat daca si-a ridicat frecventa de vibratie pana la nivelul necesar. Daca deja ati decis ca vreti sa ascensionati, atunci cu siguranta veti reusi – dar ramaneti focalizati in permanenta asupra telului vostru. Decat daca veti lua o decizie constienta de a renunta, veti observa ca aveti o cunoastere din ce in ce mai clara asupra ce va trebui sa faceti pentru a reusi. Cu siguranta Ghizii vostri vor lucra cu voi, deci urmati ceea ce sunteti inspirati sa faceti in acea legatura, pe care o aveti cu ei.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si va voi spune ca noi devenim mai ocupati cu fiecare pas, care ne apropie de Dezvaluire. Este cel mai important pas inainte, care ne va deschide multe alte oportunitati. Va da la o parte valul care ascundea atat de multe aspecte care v-au fost ascunse, in special contactul extraterestru, care are loc de mai multe sute de ani. A sosit momentul ca adevarul sa iasa la suprafata, acesta fiind atat surpinzator, cat si socant, in acelasi timp.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.




Website: www.treeofthegoldenlight.com
Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com